“Arta, drept crez, imi incolteste in gand si mi se destainuie. Uneori ma tem/am nelamurita senzatie ca ma minte, alteori mi-e limpede ca ma accepta intr-un dialog placut cu sentimentul reusitei, creind ortografia perfecta. Pentru mine, arta a fost dintotdeauna acea tornada plina de culoare si semne care, in cele mai nepregatite momente – gol, bucuros, rece, flamand - ma lasa sa-mi dau cu parerea, ma completeaza, imi deschide o comunicare aparte. Insa,… nu de putine ori, uitandu-ma la ceea ce mi-a soptit printre cuvinte si formule alambicate cu o zi inainte, am crezut ca m-a abandonat. Fals… intotdeauna a fost langa mine, trebuia doar sa deschid ochii mintii si s-o vad. Insistentele mele in a rupe din tacerea ei bucati de carne si adevar ma fac a fi un egoist si asta tocmai pentru a observa, detine si transmite mesajele ce-mi sunt atribuite si nu numai. Acum ca inca sunt aici, gandurile, nalucile ce ma asalteaza ma ajuta sa-mi decantez crezul despre iubire, pamant, viata, despre trup si suflet, despre tot ce-mi apartine ca artist, despre tot ce vreau sa transmit celuilalt.”